PSALMUL 45
1. Dumnezeu este scăparea și puterea noastra, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
2. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul și se vor muta muntii în inimă marilor.
3. Venit-au și s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au muntii de tăria lui.
4. Apele raurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preainalt a sfințit lăcașul Lui.
5. Dumnezeu este în mijlocul cetatii, nu se va clatina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineata.
6. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărățiile; dat-a Cel Preainalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
7. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8. Veniti și vedeti lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
9. Pune-va capat razboaielor pana la marginile pământului, arcul va sfărâmă și va frange arma, iar pavezele în foc le va arde.
10. Opriti-va și cunoasteti că Eu sunt Dumnezeu, înaltă-Mă-voi pe pământ.
11. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
Sursă: actualitateaortodoxa.com