Psalmii
‹ PrecedentaUrmătoarea ›

PSALMUL 65

Mărime text

1. Strigati lui Dumnezeu tot pământul. Cantati numele Lui; dati slavă laudei Lui.

2. Ziceti lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoșătoare lucrurile Tale! Pentru mulțimea puterii Tale, Te vor lingusi vrăjmașii Tai.

3. Tot pământul să se închine Ție și să cante ție, să cante numelui Tău.

4. Veniti și vedeti lucrurile lui Dumnezeu, înfricoșător în sfaturi mai mult decat fiii oamenilor.

5. Cel ce preface marea în uscat, prin rău vor trece cu piciorul. Acolo ne vom veseli de El,

6. De Cel ce stăpâneste cu puterea Să veacul. Ochii Lui spre neamuri privesc; cei ce se razvratesc, să nu se înalte întru sine.

7. Binecuvântați neamuri pe Dumnezeul nostru și faceti să se auda glasul laudei Lui,

8. Care a dat sufletului meu viață și n-a lăsat să se clatine picioarele mele.

9. Că ne-ai cercetat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lamurit pe noi, precum se lamureste argintul.

10. Prinsu-ne-ai pe noi în cursa; pus-ai necazuri pe umarul nostru;

11. Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc și prin apa și ne-ai scos la odihnă.

12. Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot, împlini-voi ție fagaduintele mele,

13. Pe care le-au rostit buzele mele și le-a grăit gura mea, întru necazul meu.

14. Arderi de tot grase voi aduce ție, cu tamaie și berbeci; Îți voi jertfi boi și tapi.

15. Veniti de auziți toți cei ce va temeti de Dumnezeu și va voi povesti câte a făcut El sufletului meu.

16. Către Dansul cu gura mea am strigat și L-am lăudat cu gura mea.

17. Nedreptate de am avut în inimă mea să nu mă auda Domnul.

18. Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte glasul rugăciunii mele.

19. Binecuvântăt este Dumnezeu, Care n-a departat rugăciunea mea și mila Lui de la mine.

PSALMUL 64PSALMUL 66

Sursă: actualitateaortodoxa.com