Rugăciunea de miercuri
Doamne Atotputernice și Atotindurate! Îmi aduc aminte că Te-ai nascut Om din Sfântă Fecioară în pestera și ai fost vandut cu treizeci de arginti de ucenicul cel viclean, că să ne rascumperi pe noi, păcătoșii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndura-Te de mine, păcătosul!
Primeste, Doamne, aceasta mica a mea rugăciune, și umilita a mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat, și mă amarasc pentru că Te-am suparat fără de numar. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranta, și cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vandut pentru noi, Te vei îndura și de mine acum, că să mă mântuiești de chinurile cele de veci, și să mă învredniciești Împărăției Tale.
Nu Te departa de la mine Doamne, și ajuta-mi, că în toate să fac voia Ta, și să nu Te mai rastignesc în toate zilele cu faptele mele cele pacatoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum faceau iudeii cei necredinciosi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci că femeia cea păcătoasă să-Ti spal picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru că să mă învredniciesc a auzi și eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ti fie păcatele... Amin.
Sursă: actualitateaortodoxa.com