Rugăciuni de dimineață
‹ PrecedentaUrmătoarea ›

Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Mărime text

Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni, izgonește de la mine, smeritul și ticălosul robul tău, deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele întinate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte. Și stinge văpaia poftelor mele, că sărac sunt și ticălos. Și mă izbăvește de multe rele și aduceri-aminte și năravuri, și de toate faptele cele rele mă slobozește. Că binecuvântată ești de toate neamurile și preacinstitul tău nume se slăvește în vecii vecilor.

Amin.

Apoi: Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluiește (de 3 ori).

Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Rugăciune către Îngerul păzitorul vieții noastreRugăciuni de pomenire și de cercetare a cugetului

Sursă: actualitateaortodoxa.com