Rugăciune pentru vrăjmași
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul nascut din Tatăl, mai înainte de veci, Carele de buna voie ai primit moartea pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc și că un mielusel fără de glas împotriva celui ce-l înjunghie, așa nu Ti-ai deschis gura,- caci pe cruce fiind răstignit între cei doi talhari și batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre cer Ti-ai ridicat ochii și cu bunătate Te-ai rugat: "Parinte! iarta-le lor, că nu știu ce fac". Tu Doamne, ne-ai învățat să nu stam împotriva celui rău și ai zis: "De te va lovi cineva peste obrazul cel drept, întoarce-i și pe cel stang". Asemenea Tu ne-ai poruncit zicând: "Iubiti pe vrăjmașii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc și rugati-va pentru cei ce va vatama și va prigonesc, că să fiti fii ai Parintelui vostru cel din ceruri, caci El rasare soarele Sau peste cei buni și peste cei rai, și ploua peste cei drepti și peste cei nedrepti".
Tu însuți întru tot bunule împărate, caută la mine nevrednicul robul Tău, și da-mi tarie, că să nu mă manii împotriva vrajmasului meu și să nu-i întorc lui loviturile cu razbunare, caci "numai al Meu este a razbuna", grăiește Domnul,- iar nouă, fapturilor celor după chipul și asemanarea Ta, ne-ai poruncit Tu însuți "că să nu apuna soarele peste mania voastra", și daruri la sfintele Tale altare să nu aducem pana nu ne vom fi împăcat mai întâi cu cei în neintelegeri cu noi!
Tu deci, Care în luminoasa și sfântă rugăciune "Tatăl nostru" ne înveți să ne rugam, zicând: "Și ne iarta nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri", ajuta-mi mie, Doamne, că, potrivit cuvintelor Tale, să rasplatesc cu bine celor ce mă urasc, celor ce mă vatama și celor ce mă prigonesc. Da-le, Doamne, pacea Ta, luminează-le mintea, că să Te cunoasca pe Tine și poruncile Tale, curățește-le inimă și o mladie, că să-și vada greșelile și să se caiasca de nedreptatile lor! Nu-ilasapeei, Doamne, în ratacire și în păcat! Trimite-le lor binecuvântarea Ta, că să se întoarcă și să se mântuiască și să fie vii întru împărăția Ta! Iar mie, Stapane, dăruiește-mi duhul curăției, al gandului smerit, al răbdării și al dragostei, pentru că în pace și cu bucurie să grăiesc către Tine unele că acestea:" larta-ne nouă greșelile, precum și noi iertăm greșiților noștri". Amin.
Sursă: actualitateaortodoxa.com