Rugăciuni la felurite trebuințe
‹ PrecedentaUrmătoarea ›

Rugăciunile nașterii

Mărime text

Rugăciunea femeii înainte de nastere

Marie, Maica Preacurata, ceea ce ai purtat în pantecele tău cel binecuvântat pe Mântuitorul a toată lumea, înconjoară-mă pe mine, păcătoasă, cu dragostea ta de Maica și du rugăciunea mea la Fiul tău și Dumnezeul nostru, că să-mi binecuvanteze pruncul pe care-l port în pantece și să mă învredniciască să-l aduc la lumina în chip firesc și sanatos, întărindu-mă cu puterea dreptei Sale, întru care bine am nadajduit. Amin.

Rugăciunea mamei după nastere

Multumescu-Ti Ție, Doamne, din adâncul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai dăruit și pe care Ție Ti-l închin, dimpreuna cu toată viață mea, întru care ai binevoit. Dăruiește-i, Stapane, viață că să se nasca din nou, din apa și din Duh, că fiu al Tău după har, în Taină Sfântului Botez. Ajuta-mă, Iubitorule de oameni, să-l cresc în pace, că pe un madular binecuvântat al Bisericii Hristosului Tău. Și întreaga noastra familie păzește-o întru dragostea Ta, daruindu-i toate cele spre trebuință, după marea Ta mila, putere și înțelepciune. Că noi Ție Îți încredințăm sufletele și trupurile noastre, Ție ne rugam pentru noi înșine, și unii pentru altii, și numele Tău, de viață facatorul, în veci il preamarim: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune de priveghereRugăciune mai înainte de Sfintele Citiri (Sf. Nicodim Aghioritul)

Sursă: actualitateaortodoxa.com