Imnul despre necredința lui Toma

Proimion I

Toma, cu dreapta să cea iubitoare de încredințare,

A cercetat coasta cea de viață datatoare, Hristoase Dumnezeule;

Caci usile fiind încuiate când ai intrat,

Împreună cu ceilalti apostoli a strigat:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

Proimion II

Îndoială lui Toma credință neindoita a rânduit,

Mantuitorule, prin voia Ta,

că nimeni vreodata Învierea să puna la-ndoiala:

Caci nu Ființă Însăși S-a aratat aceluia,

ci urmele cuielor din palma și-mpunsatura lancii:

Pentru aceea a și marturisit:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul Meu."

Proimion III

Necrezand Învierii Tale din morti

Și cercetand coasta Ta cea dumnezeieasca

Cu credință a strigat Toma Geamanul:

"Stapane, iarta-mă pe mine, cel ce cu îndrăzneală am atins coasta Ta

Și primeste-mă, Iubitorule de oameni,

Pe mine, cel ce nu mă îndoiesc nicicum,

Ci strig cu credință: "Tu ești Domnul și Dumnezeul meu!"

1. Cine a pazit nearsa palma mucenicului,

De coasta cea arzatoare a Domnului apropiindu-se?

Cine i-a dat ei aceasta tarie, de osul cel de foc putandu-se atinge?

Cu-adevărat, coasta cea pipaita.

Caci daca nu ea l-ar fi întărit, cum ar fi pipait dreapta cea de lut

cutremuratoarele patimi cele de sub cer și cele de sub pământ?

Acest har i s-a dat lui Toma:

Că să se atinga de coasta, iar lui Hristos să-I strige:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

2. Cu-adevărat, rugul cel purtator de foc ardea și nu se mistuia.

Și cred celor scrise de Moise pentru mână lui Toma.

Caci stricacioasa fiind și plina de spini, nu s-a ars

Când s-a atins de coasta că de o flacar-aprinsa

Și, precum oarecand focul s-a pogorat în rugul de spini,

Acum a alergat către foc mână în chip de rug.

Și Însuși Dumnezeu S-a fost aratat pe-amandoua pazind.

Astfel cred s i astfel Il slăvesc pe acest Dumnezeu și om, zicând:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

3. Caci pentru mine a fost scris dreptarul acestei credinte

Prin mână lui Toma; caci aceasta, atingandu-se de Hristos,

Trestie de scriitor s-a făcut ce scrie cu iscusinta,

Scriind credincioșilor: de aici izvoraste credință.

De aici a baut și talharul și s-a îndreptat.

De aici și ucenicii și-au adapat inimile,

De aici, din izvor a scos Toma cunoștință celor pe care le caută:

Bau cel dintai și apoi pe multi adapa,

Necrezand putin, dar pe multi convingandu-i a zice:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

4. Pentru care pricina, de ce sau cum de nu a crezut apostolul?

Să întrebăm, de va pare, pe fiul lui Zevedeu,

Caci limpede-i că Ioan, în cartea Evangheliei,

Cuvintele Geamanului a scris.

Caci zice înțeleptul: După învierea lui Hristos

Ceilalti ucenici au grait către Toma:

O, prietene, văzut-am aicea pe Domnul!

Dar Toma îndată-a raspuns către dansii:

Voi cei ce L-ati văzut, nu va ascundeti, ci strigati:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru!"

5. Vestiti întregului popor cele ce-ati văzut și auzit

Nu ascundeti, ucenicilor, sfesnicul sub obroc!

Cele ce ziceti la-ntuneric, vestiti-le la lumina!

Veniti cu mine afară cu îndrăzneală!

Stati încă-n ascunzatoare și spuneti aceasta că să va faceti curaj!

Graiti cele înalte în taină, cu usile închise,

Și apoi strigati: văzut-am pe Ziditorul ascuns într-un ungher!

Să Se arate tuturor! Să afle toată faptura!

Să-învețe muritorii a striga Celui înviat:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru!"

6. Cum voi putea crede voua, auzind cuvinte cu neputință de crezut!

Caci dac-ar fi venit Rascumparatorul, Și-ar fi căutat sluga.

Daca ziua ar fi rasarit, nu s-ar fi aratat dincolo de vreme.

De-ntr-adevăr se arata Pastorul, ar fi chemat și mielul.

A-ntrebat oarecand: "Unde ati pus pe Lazar?"

Iar acum nu a zis: "Unde-ati lăsat pe Toma?"

Dar oare a uitat pe cel ce voia a muri cu El împreună?

Necredincios raman pana nu văd.

Atunci numai când voi vedea, voi pune mână mea pe coasta Lui,

Atunci voi crede și voi zice:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru!"

7. Încă pe când Toma graia acestea fratilor sai,

Aparu la ei în odaie Mântuitorul, îndrăznirea celor cu frica de Dumnezeu

Indraznirea nepatata a celor prigoniti și-amenintati

În mijlocul ucenicilor S-a aratat prin usile-ncuiate.

Dar vazandu-L Toma, îndată-și pleaca ochii-n jos,

Și-nlauntrul sufletului sau zicea: Ce voi face?

Cum mă voi apara acum în față celor ce-o clipa mai ’nainte m-am îndoit?

Lui Petru ce să-i spun? Și celorlalti ce voi grai?

Pe cei pe care putin mai înainte i-am luat în ras cum să-i înduplec și cum voi striga:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru!"

8. O, de as fi deprins și eu tacerea că și Iisus în sinedriu!

Dar m-a întărâtat a grai privelisea celor ce se bucurau.

M-am tulburat de cuvintele celor ce strigau cu bucurie:

Neumbrit am văzut viu pe Cel mort de voie!

Văzând deci vesel pe Petru, cel ce s-a lepadat,

Și iarasi bucurosi pe cei fugiti cu el dimpreuna,

Am pizmuit, caci cautam împreună cu ei să saltez de bucurie.

Asadar, din pizm-am grait cele marturisite întocmai putin mai înainte.

Să nu fiu certat, Iisuse al meu, ci primit a striga Ție:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru!"

9. Noapte mi s-a făcut mie și întuneric adânc cuvintele celor împreună-slujitori cu mine;

Caci acestea nu m-au luminat, nu au aprins în sufletul meu

Faclia minunii pe care acum o văd mai presus de orice nădejde!

Caci acum Il văd limpede pe Hristos iarasi venind prin usile-ncuiate.

Dar daca vreme-as fi avut să aflu că a venit astfel,

Nu as fi fost necredincios.

Caci nu aveam decat să cuget.

La intrarea și iesirea Lui din Maria.

Ei doar mi-au spus că L-au văzut,

Dar cine nu L-a văzut pe El venind, cum va putea spune:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

10. Așa zicând în sine Geamanul, a vorbit și Dumnezeului nostru,

Iar Cel ce cerceteaza norii, văzând pe Toma cu inimă zdrobita,

Precum odinioara și pe vames,

L-a miluit strigandu-i:

"Pune mână ta aici!

Pentru ce te îndoiești, spune-Mi, putin credinciosule?

Sau care dintre ale Mele îți par necrezute?

Rastignirea? Moartea? Sau Învierea aceasta?

Pana când te vei îndoi mai mult?

Iata, acum Mă privesti pe Mine, pe Cel ce ai voit să-L vezi, deci striga:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru!"

11. Adormit-am într-un mic mormant și după trei zile-am înviat,

Pentru tine și pentru cei asemenea ție m-am întins în mormant,

Iar tu, în loc de mulțumire, mi-ai adus necredință.

Caci am auzit cele ce-ai spus față de fratii tai".

L-acestea Toma mai tare s-a înfricoșat și a strigat:

Nu mă certa, Mantuitorule, caci în Tine cred pururea.

Dar lui Petru și tuturor celorlalti mi-a fost greu să le dau crezare,

Caci știu că au mintit Ție și-n ceasul rautatilor s-au temut să-Ti zica:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

12. Văzând atunci Cela ce vede toate că Toma voia să lepede

Invinuirea necredinței, raspunse lui:

"Și tu erai cu ei în ceasul de care aduci vorba,

Toți M-ati lăsat singur în vremea înfricoșătei patimi,

Era greu timpul, Didime, nu-i învinui,

Pentru aceea a fost scris: Bate-voi pastorul și se vor risipi oile turmei.

Pricepe ce îți spun, și fa cele ce-ai spus:

Vrei să mă atingi? Atinge-te zicând:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru!"

13. O, minune! O, îndelungă-răbdare!

O, nemasurata blandete!

Cel neatins Se lasă-atins! Tinut de rob Se lasă

Și Stăpânul arata slugii ranile Sale.

În a caror vreme s-a cutremurat întreaga faptura.

De asemenea daruri Toma facandu-se vrednic,

Înaltă rugăciune Celui ce l-a învrednicit:

"Rabda, zicând, Stapane, cutezanta mea,

Cruta iarba, ridica-mi povara,

Să fiu slobozit de necredință, că să cânt și să zic:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

14. Fii bland cu mine, pentru că și eu de Tine să mă desfatez, Doamne,

Da-mi mie deplina credință care sunt al Tău,

Ai rabdat celor straini de Tine,

Rabda încă și necredință celui al Tău, și arata-mi mie ranile Tale,

Pentru că din acestea că dintr-un izvor să scot și să beau.

Nu mă arde Mantuitorule, caci foc ești prin fire,

Dar cu voia ești trupul pe care Însuți l-ai făcut.

Mă rog, acopera-Te cu val, cat de putin,

Încât să mă primesti și pe mine că pe femeia cu scurgerea de sânge,

Caci nu mă ating de haina Ta, ci Însuți de Tine m-ating, zicând:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

15. Ai auzit odata, bunule ucenic, fii credincios și nu necredincios,

Nu te teme, nu te ard, caci ii pazesc pe cei ce raman întru Mine.

Daca-am învățat pe cuptorul Babilonului să faca aceasta,

Cu cat mai mult nu o voi face și nu o voi învăț a eu Însumi.

Oare decat păcătoasă care uns-a cu mir capul Meu

Și cu parul Mi-a sters sfintele Mele picioare

Ești tu mai întinat? Vino deci, prietene, nu că să mă miruiesti,

Ci pentru că tu însuți să fii înmiresmat cu buna mireasma a credinței, strigandu-Mi:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

16. Da, Iubitorule de oameni, și eu Te voi mirui, dar nu precum păcătoasă oarecand,

Și nu voi alerga precum aceea la vanzatorul de miruri, strigând: "Da-mi mir!"

Voi aduce doar credință mea Ție, Celui ce ai mai presus decat mirul,

Harul - coasta Ta, al carei mir atingand, mă bucur.

Slăvesc, Hristoase, pogorarea Ta cea vrednica de crezare,

Cum om Te-ai făcut pentru că pe om,

Pe care l-ai plasmuit cu mână să-l izbavesti din desertaciunea idolilor

Și care ai primit a fi palmuit

Pentru că pe mine să mă slobozesti din patimi, că să strig Ție:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

16. [bis] Acuma, Stapane, știind că ti-am descoperit cugetul inimii mele,

Tu, Care cunosti cele mai launtrice ganduri, vezi-mi asemenea și pricinile,

Dar deopotriva îți strig: de mai înainte-ai cunoscut pe robul Tău cel credincios,

Caci acum văd coasta, pentru că pe toți să-i învăț credință.

Ating osul Tău și urmele cuielor,

Domn și Dumnezeu te propovaduiescm,

Caci că un Domn al slavei ai rabdat rastignirea pe lemn, tuturor aratand

Să strige Ție cu credință s i cu inimă curată

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

17. Asemenea și tu asculta, și pricepe limpede: te-ai făcut partas înțelepciunii

Caci Eu, Intelepciunea Tatălui, M-am făcut cunoscut oamenilor,

Fericit ești în credință, dar Eu mai mult ii fericesc

Pe cei care-au venit la Mine numai din auz.

Tu atingandu-te de Mine ai cunoscut acum slavă Mea,

Dar aceia numai din auzul cuvintelor se înclina Mie,

Caci mare este cugetul celor ce astfel au crezut

Ție mă arat că unui ucenic al Meu,

Acelora că unor sfinti slujitori care striga:

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

18. Cu harul Tău mă întărește la suflet și la trup și mă mântuiește, Dumnezeule Preainalte,

Că să mă ating și eu de coasta Ta, primind harul tău,

Scump sângele Tău și preacurat trupul Tău, mă voi izbavi de rautatile mele,

Că să aflu iertare pentru caderile mele.

Toma atingandu-se de Tine a cunoscut acum slavă Ta,

Dar eu mă tem, caci cunosc voile Tale

Cunosc și faptele mele fărădelege, constiinta mă mustra,

Cruta-mă, miluiește-mă, cruta-mă, Mântuitorul meu,

Pentru că să strig Ție cu credință prin fapte și cuvinte

"Tu ești Domnul și Dumnezeul nostru."

Sfântul Roman Melodul

(traducere Mihai Marian Macuc)