Plânsul de luni seară – Sfântul Efrem Sirul

Primește rugăciunea gurii celei întinate și necurate, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase, și să nu Te îngretoșezi de mine că de unul ce sunt nevrednic și nepriceput, nici sufletul meu care de iad se apropie să il judeci nevrednic de mângâierea Ta.

Caută-mă pe mine că pe oaia cea ratacita, că pustiu m-am făcut de toată osârdia și cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Că, după ce m-am orbit cu dulcetile și cu dezmerdările, întunecat am sufletul meu și din beția patimilor îmîclată am inimă mea.

Mărturisesc Ție, Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea mea, răutatea, dobitocia. Voi spune iarăși toată a Ta veselie, dulceața pe care ai făcut-o cu mine pentru bunătatea Ta, Iubitorule de oameni.

Dintru întâia vârstă m-am făcut întărâtător, fără de osârdie către bunătate, a toată răutatea aflator, a tot păcatul lesne lucrator. Și însuți, o, Stăpâne, ai trecut cu vederea toată răutatea mea pentru îndurările Tale cele multe, Fiule al lui Dumnezeu.

Capul meu se înalță prin darul Tău, Stăpâne, dar se smerește iarăși pentru păcatele mele. Mă trage iarăși pe mine darul Tău către viață, și eu mai vârtos către moarte cu bună osârdie mă duc, că prea-reaua obișnuință a trândăviei mele mă trage pe mine, și nevrând, către sinesi.

Grea este obișnuință patimilor; leaga mintea mea cu legături nedezlegate; și dorite, și iubite se află mie de-a pururea legăturile. Cu obișnuință curselor mă leg eu, ticălosul, și mă bucur, legat fiind. Cufundat sunt întru iadul cel prea-amar și mă îndulcesc. În fiecare zi vrăjmașul înnoiește legăturile mele, și eu mă bucur.

O, mult-mestesugirea vrăjmașului! Mă leaga pe mine cu legături pe care eu nu le voiesc, însă de-a pururea îmi aduce mie niște legături că acestea și curse pe care eu cu multă dulceața le primesc; că îmi cunoaște aplecarea și voirea, că este mai tare, și întru o clipeala îmi aduce legătură pe care o voiesc.

Acesta este plânsul, aceasta este tanguirea, ocară și rușinea; că m-am ferecat eu că și cu niște obezi întru voile mele. Că, putând să zdrobesc legăturile întru o clipeala de ochi și să mă fac slobod de toate cursele, nu voiesc să fac aceasta, de trândăvire biruit fiind și obișnuinței patimilor cu aplecarea și voirea robind.

Aceasta este iarăși mai cumplit și plâns de rușine plin, că eu cu voirile mele merg la vrăjmașul meu. Mă leaga pe mine și mă omor în patimi de care el se bucură. Și, putând să zdrobesc legăturile, nu voiesc. Putând să fug de cursă, nu poftesc.

Este oare altceva mai amar decât plânsul și tanguirea aceasta? Este oare alta rușine decât aceasta mai grea? Nu este, socotesc eu, nimic mai amar decât rușinea aceasta, decât a face cineva voile vrăjmașului sau.

Și așa aflând-mă eu, netrebnicul, și cunoscând legăturile mele, le ascund pe ele cu chip de evlavie. Și conștiință mea mă mustră pe mine pentru acestea pe care le lucrez. Pentru fiecare mă mustră: Pentru ce nu te trezvesti, ticăloase? Au nu știi că lângă ușa este înfricoșată zi a Judecății? Scoală-te că un puternic; rupe-ti legăturile tale. Întru ține este puterea dezlegarii și a legarii.

Cu aceasta de-a pururea mă mustră pe mine sfântă conștiință, și nu voiesc din legăturile curselor să mă izbăvesc. Mă tânguiesc și suspin pentru acestea în fiecare zi, și întru înseși patimile mă aflu legat. Ticait și ticălos sunt eu, nesporit întru lucrul cel bun al vieții mele, netemându-mă de cursele morții.

Trupul meu este îmbrăcat cu chip de evlavie înaintea privitorilor mei, iar sufletul s-a ferecat în gânduri necuvioase că în niște obezi. Din afară mă fac evlavios cu sârguință, și din lăuntru sunt uraciune înaintea lui Dumnezeu.

Îmi îndulcesc graiul meu cu oamenii, amar fiind și rău cu voirea. Și ce oare voi face în ziua cunoștinței, când Dumnezeu le va arată pe toate înaintea Divanului? Mare frică ticălosește inimă mea adeseori, de vreme ce mă strâng cu lanțurile nemarginitelor mele fărădelegi. Eu însuți știu că acolo mă voi munci, dacă nu voi îmblânzi aici cu lacrimi pe Judecătorul.

Pentru aceasta mă rog să nu îți încui îndurările Tale, Stăpâne, întru urgie, că însuți aștepți întoarcerea mea. Căci nu voiești să vezi pe cineva în foc arzând-se, că voiești că toți oamenii să se mântuiască în viață cea veșnică.

Deci, îndrăznind la îndurările tale, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad înaintea Ta rugându-mă: Caută spre mine și mă miluiește! Scoate din temnita fărădelegilor sufletul meu și străluceste-mi mie raza de lumina în cugetul meu mai înainte de a mă duce eu la Judecată ce va să-mi fie înfricoșată, unde nu este nicidecum cu putință a mă pocai pentru răutăți.

Frică mare mă apuca pe mine, ticălosul și înverșunatul, cum mă duc ne-gata cu totul și gol de fapte bune. Frică și temere mă cuprinde pe mine, că mă văd pe sine-mi fără de osârdie spre bunătate; și cu gânduri împotrivnice mă viscolesc, că mă plec dracilor, care cu dezmerdările spre pierzare mă amăgesc.

Întru multe mă socotesc a fi trebuincios, de nu mă va mustră conștiință mea. Mă aseman negutătorului trândav și lenevios care isi pagubeste zi de zi castigul. Așa eu, ticălosul, mă pagubesc de bunătățile cele ceresti întru multele învăluiri care mă trag pe mine la cele rele.

Căci mă simt întru sine-mi cum mă fur în fiecare ceas și nevrând mă aflu întru acelea pe care le urasc. Mă spăimântez întru voirea mea, cea prea-rea întru scarbe, întru care de-a pururea păcătuiește în multe feluri. Mă spăimântez întru pocăință mea, cum nu are înfrânarea că temelie tare a zidirii; că nu o lasă pe dânsa vrăjmașul sufletului meu.

În fiecare zi pun temelie a zidirii, și iarăși cu mâinile mele risipesc osteneala mea. Nu a pus început bun pocăință mea cea bună. Sfârșit iarăși nu are prea-reaua mea lenevire. Cu voia rob m-am făcut trândăviei de către vrăjmașul meu, prea-cu-osârdie savarsind toate cele iubite lui.

Cine va da capului meu apa mult-nepovestita și ochilor mei izvoare de lacrimi, că să izvorasca de-a pururea lacrimi și să plâng totdeauna către înduratul Dumnezeu că să trimită darul Său mie, păcătosului, și din marea cea înnebunită - care cu valurile păcatelor se înviforează cu furtuni în fiecare ceas - să traga sufletul meu? Căci voile mele au biruit rănile, care nicidecum nu primesc oblojiri de vindecare.

Muierea aceea, curva, deodata întreg-înțeleaptă s-a arătat, fiindcă s-a spaimantat și s-a sarguit, de vreme ce a urât lucrurile păcatului celui rusinos, aducându-și aminte de rușinea cea veșnică ce va să fie și de chinuirea cea nesuferita a muncii. Iar eu, pentru patimile păcatului în fiecare zi rugându-mă, nu mă departez de acestea, ci rămân de-a pururea, nebunul, întru obiceiul meu cel rău.

Spre nădejde de pocăință îmi este asteptarea mea, mie, care mă fur întru deșartă făgăduință a ei. De-a pururea zicând să mă pocăiesc, niciodată nu mă pocăiesc. Numai cu graiurile mă pocăiesc cu sârguință, iar cu lucrurile la mare depărtare stau de pocăință. Iar dacă sunt întru odihnă, îmi uit și firea mea, că fac întru cunoștință răul și spre urgisire păcătuiesc.

Isav loc de pocăință nu a aflat, de vreme ce spre urgisire a făcut păcatul, și nu rapindu-se a păcătuit; căci nu prin înșelare, ci întru cunoștință a păcătuit. Și sfatuindu-se, și pe părinții sai i-a amărât, și de Dumnezeu nu s-a rușinat. Și Iuda vanzatorul loc de pocăință nu a aflat, că împreună cu Domnul fiind a păcătuit, și stia ceea ce făcea, de vreme ce avea cercarea darului.

Deci, pentru păcatele mele cele întru cunoștință făcute, ce voi aștepta eu, ticălosul? Și dacă cel ce numai a gândit răul întocmai este cu cel ce l-a lucrat, apoi eu ce răspuns voi da pentru nenumaratele multimi ale fărădelegilor mele?

Ham, gândind râsul tatălui sau, lepădat a fost. Cei ce s-au unit cu Core au fost înghițiți, nimic nicidecum zicând sau făcând. Și cei din vremea lui Ilie asemenea au patimit. Și Saul, cu gândurile slujirii de idoli învoind-se, s-a lepădat de la Dumnezeu. Și Ahitofel, numai sfatuind întru păcat, a murit. Și fii lui Aaron, greșind, s-au sfârșit. Și Anania și Safira, cu nebagare de seama petrecând, vreme de pocaintanu au aflat.

Iau în minte faptă mea, și privesc la învoirea mea, și aștept hotărârea dreptatii, și arătat voi zice că este dreapta. Pentru ce mă amăgeste chipul portului meu, străin fiind de faptele bune și cele împotrivnice făcând înaintea lui Dumnezeu, Celui ce toate le vede?

Bine mustrându-se au patimit fariseii, când Mântuitorul Hristos zicea că fătarnic este chipul portului lor. Și mie încă de multe ori mi se întâmpla atâta nelesnire și greutate că, de conștiință mea mustrându-mă, mă îngretoșez și aspra mi se pare mie că este mustrarea.

Amar este adevărul celor ce se sârguiesc să il tainuiasca. Mi se va descoperi chipul portului și se vor arată viermii mei; și voi dezveli față spoielii și vor vedea cei ce sunt de față fătărnicia mormantului, și puterea faptei noastre vor socoti-o, și vor privi asemănarea cea fariseiasca. Și, pentru că aici nu se face arătată, focul o va lamuri la Judecată, după cum zice Apostolul.

Tinde-mi mie mână de ajutor, celui ce pe jos mă tarasc, Doamne; căci voind a mă scula, nu pot, fiindcă sarcina păcatelor mele prea m-a îngreuiat și obiceiul cel rău mă opreste și mă ține pe mine. Văd, și că într-o negură umblu și întru mult întuneric. Misc mână mea, și că un slăbănog sunt.

Sârguitor sunt, dar degrab mă îngretoșez. Mă rog să mă izbăvesc și postind mă strâmtorez. Voie bună am, însă de oarecare sila mă împiedic. Către slavoslovie sunt iubitor de osteneala, dar nu mă sârguiesc către plăcerea de Dumnezeu.

Cum voi îndrăzni să cer lăsare pentru păcatele mele cele mai dinâinte, petrecerea mea cea mai dintâi nicidecum uitând-o? Sau cum mă voi dezbraca de omul cel vechi care se strică, poftele amăgirii celei mai dinâinte nelepadându-le?

Vai mie, cum voi suferi mustrarile lucrurilor mele celor necuvioase și ale gândurilor! Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale! Gura nevrednică strigă către Ține, Stăpâne, și inimă nu curată, și suflet întru păcate întinat.

Auzi-mă pe mine pentru bunătatea Ta și să nu lepezi cererea mea; că nu lepezi cererea celor ce se pocăiesc întru adevăr. Iar pocăință mea nu este curată, ci stricata. Un ceas mă pocăiesc și două Te întârât.

Întărește inimă mea întru frică Ta, Doamne. Întărește sufletul meu pe piatra pocăinței. Biruiasca bunătatea Ta răutatea cea dintru mine. Biruiasca lumina darului Tău întunericul cel dintru mine. Pleaca-Te, Bunule Doamne, nu pentru dreptatile mele, că nu am nici o bunătate, ci pentru îndurările Tale și pentru multă și negraita bunătatea Ta.

Ridica de a două oara madularele mele, pe care le-a frant păcatul și luminează inimă mea, pe care a întunecat-o pofta cea rea. Izbăvește-mă pe mine de tot lucrul rău, că nu desăvârșit să mă surpe pe mine împotrivnicul.

Să nu-ti întorci față Ta de la mine. Să nu-mi spui mie: «Amin zic ție, nu te știu pe tine!» Mântuiește, Doamne, din moarte sufletul necăjit, Cela ce ai stăpânire peste viață și peste moarte. Căci Tu ai zis, Stăpâne: «Cereti și se va da voua!»

Curată-mă, Doamne, de tot păcatul mai înainte de sfârșit și-mi dăruiești mie, Iubitorule de oameni, întru toată viață mea aceasta putina să izvorasc lacrimi din inimă spre curatirea întinăciunilor mele celor sufletești, că să pot plati de aici din cele multe înscrisuri ale mele măcar putine învinuiri; și acolo voi fi mântuit prin acoperamantul mainii Tale celei atotputernice, când va tremura tot sufletul de slavă Ta cea înfricoșătoare.

Așa, Stăpâne, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul nascut, auzi-mă și primește cererea păcătosului și nevrednicului robului Tău. Păcătos sunt eu, mai mult decât tot omul, în dar mântuiește-mă cu darul Tău, că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești, și Ție slavă, și mulțumită, și închinăciune îți înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Efrem Sirul