Plânsul de vineri seară – Sfântul Efrem Sirul

Suflet necăjit se apropie la Tine, Sfinte Stăpâne, și cu lacrimi vorbește Ție pentru vrăjmașul cel pierzător, și cu smerenie cade, rugându-se Ție pentru împotrivnicul ce il necăjeste pe el.

Deci, de vreme ce cu îndrăznire vine la Tine, auzi-l pe dânsul degraba și, alergând la Tine cu dorire, cercetează-l pe el cu sârguință. Dacă-l vei trece cu vederea pe dânsul, necăjit fiind, va pieri; dacă vei zabovi a-l auzi pe el, înconjurat fiind, se va pierde.

Iar dacă pentru îndurările Tale il vei cerceta pe dânsul, se va afla; dacă il vei căuta pe dânsul, se va mântui; dacă il vei auzi pe el, se va împuternici. Să nu il treci cu vederea pe dânsul, că să nu il apuce vrăjmașul, căruia i-ai dat carte de despărțire și pe care l-ai alungat.

Să nu pomenesti întărâtările mele cele prea-rele cu care am întărâtat darul Tău, o, Stăpâne milostive, și să nu îmi faci după lucrurile mele, ci mai vârtos dăruiește-mi mie, păcătosului, putina vreme, că să aflu răgaz de pocăință adevărată, iubitorule de oameni, bunule.

A suferit darul Tău multă mulțime de păcate și nelegiuiri ale tineretilor mele și acum ar suferi și lepădarea, întărâtarea și obraznicia. Eu însuți știu, Doamne, că Te-ai jurat asupra-Ti că nu voiești moartea păcătosului, ci mai vârtos să se întoarcă și să-l viezi pe dânsul, să se mântuiască de păcatele lui cu îndurările Tale.

Darul Tău, Stăpâne, iubitorule de suflete, totdeauna biruiește cu ale sale milostiviri și îndurări, că să miluiasca și să mântuiască pe cei ce Te doresc pe Tine. El îmi cercetează inimă mereu și, de va află odihnă, intrând va locui întru dânsa; iar de nu o va află pe dânsa curată, se depărtează îndată.

Și iarăși îndurările Tale il silesc pe el a veni și a mă cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticălosul, sunt de bună voie întors, iar nu după fire. Mă aflu pururea înalt-cugetător, molatic și viclean.

Nu-mi păzesc mintea, din trândăvie, și vrăjmașul îmi pune în minte gânduri de viclenie, necurată desfrânare, frumusețe femeiasca îmi îndulcește mintea și-mi întinerează sufletul meu, și de multe ori întru fărădelegile mele de mai înainte mă aflu, zacând că într-o mlastina în gândurile cele spurcate.

Și venind darul Tău, întru inimă mea află rea putoare, pentru gândurile cele spurcate, și îndată se depărtează, neaflând intrare să între și să se sălășluiască întru mine precum voiește. Spală inimă mea cu dulceața luminoasă, că să-mi vin întru simțire, că m-a cercetat pe mine și nu a aflat intrare, că așa să caute a o îndulci pe dânsa.

Și știu că, de către însăși milosârdia silindu-se să mă miluiasca, nu se va departa de la mine cu totul. Milele și îndurările Tale se propovaduiesc pretutindeni prin Evanghelii, și prin Apostoli, și prin toate scripturile Sfinților Părinți și Dascăli.

Eu - știind pilda curvarului, primirea lui Manase, a talharului, a lui Zaheu, a vamesului, a desfrânatei, a Cananeiencei, a aceleia ce ii curgea sânge, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai înainte scrisi - venind către Ține, mă rog să-mi deschizi milostivirile Tale și să mă primesti și pe mine.

O, bunătate și iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreste și silește pe toți oamenii să se mântuiască! Cruta, Doamne, pe netrebnicul robul Tău. Cruta, milosarde Hristoase, Mântuitorule, zidirea Ta. Că de nu Tu, Doamne, mă vei înțelepți pe mine, ticălosul, și de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multă mea răutate, să-mi văd lenevirea mea și moliciunea.

Ci, de vreme ce mă tin și mă biruiesc de amarul vrăjmaș care mă necăjeste pe mine, de-a pururea voi strigă cu lacrimi noaptea și ziua către bunătatea Ta, că să mă izbavesti pe mine din cursele lui, căci în fiecare ceas isi înnoiește asupra mea maiestriile sale; în fiecare ceas, cu gânduri curvești și cu pofte de dezmerdări îmi necăjeste sufletul meu.

Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, să-l certe și pe dânsul, că să se surpe de la mine, netrebnicul robul Tău; căci se sârguiește a-mi alunga gândirea de la îndulcirea și bună cugetare a poruncilor Tale.

Trimite-mi, Stăpâne, darul Tău degraba, că să alunge de la robul Tău pe balaurul cel mare, împreună cu toate gândurile lui cele rusinoase, și rele, și viclene; fiindcă strapungăturile sagetilor lui s-au făcut putrede putrejuni întru inimă mea. Și eu în tot chipul le ascund pe ele întru a mea nebunie.

Doctorul cel bun strigă către mine; plati nu caută, sângiuiri nu varsă. Pregetarea mea nu-mi îngăduie să mă duc către Dânsul. Vine El să mă tamaduiasca pe mine și mă află mancându-mi rănile mele. Când le-am mâncat, atunci mă căiesc, însă căință mea nu este adevărată.

Dătător al tuturor vindecarilor și Părinte al îndurărilor, Tu ești singur bun și milosârd Dumnezeu, Cel ce dăruiești de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindcă eu însuți cu adevărat am ispitit adeseori nemasuratele vindecari și daruirile cele bune care mi se dăruiesc mie zi de zi.

Nemăsurat este darul vindecarilor Tale, Stăpâne, și tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; căci și rănile mele adeseori se tămăduiesc cu îndurările Tale; și iarăși putrezesc pentru a mea lenevire.

Pentru acestea, fără de sfiala, rog bunătatea Ta, suferitorule de rău, Doamne, că să vina peste mine darul Tău, după obicei, și să-mi adune gândirea mea și să-mi vindece iarăși cumplitele mele rani. Căci iată, învăluirile și grijile vremii celei vremelnice mă apasa și mă fac fără de grija de bunătățile Tale cele veșnice; ci Tu fii îndelung răbdător asupra mea.

Nici Cerul, nici pământul nu vor putea să răsplătească cu vrednicie pentru vindecarile și darurile Tale, că nu au cinste vrednica să îți răsplătească Ție. Prin lacrimi le dăruiești pe dânsele și prin plânsul amar dai desfătare veșnică.

O, putere a lacrimilor, câte poti! Dăruiește-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tău, lacrimi de pocăință că să-mi spal păcatele mele, că să se lumineze inimă mea, că să sterg zapisul cel mare prin putine lacrimi și să sting prin putin plâns focul care arde pentru mine; căci cei ce aici vor plânge se vor izbavi de plânsurile cele veșnice.

Căci iată, adun gândurile mele de pretutindeni și încă nu m-am slobozit de lucrarile duhurilor celor rele și viclene ce vor să mă opreasca pentru acestea în văzduh; încă nu am cunoscut greutatea mulțimii păcatelor mele; încă nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce mă cufundă pe mine într-însa poartă încă roade întru mine și toate lucrurile ei se misca întru inimă mea; cei ce mă îneacă pe mine într-însa poartă încă roade în trupul meu.

Până când eu, ticălosul, mă voi îmbata fără de vin și mă voi lenevi de ale mele păcate, că de unele străine? Că un rob rău și viclean pe domnul sau, așa-mi bantuiesc și-mi vrăjmășesc eu singur mântuirea și, că și cum vor lua alții ostenelile mele, așa nu voiesc să priveghez.

Totdeauna întârât îndelunga răbdarea Ta. Înaintea ochilor am amărăciunea mea. Toate îndelung le rabzi pentru multă bunătatea Ta.

Dăruiește-mi mie, Doamne, doctorie de întoarcere, că să-mi vindec rănile mele cele amare. Dăruiește-mi mie să întru în stadionul înfrânării. Dăruiește-mi mie că întru umilință inimii să-mi trec toate zilele vieții mele.

Luminează-mi ochii cei întunecați ai gândirii mele și păzește-o pe dânsa, că să nu se întunece de către vicleanul vrăjmaș vederea sufletului meu; și da-mi mie putere că măcar o saptamână să lucrez în via Ta, fiindcă mi-am pierdut vremea vieții mele întru desertaciune și în gânduri de rușine.

Ceasul al unsprezecelea este al vremii vieții mele celei desarte. Ocârmuieste, Doamne, corabia negustoriei mele și dăruiește-mi pricepere mie, prostului negustător, că să-mi negutătoresc negotul meu până am vreme. Căci și înotarea corabiei a ajuns la sfârșit.

Mare viscol este și vremea mă cheama pe mine, cel înalt-cugetător: Vino, arată-ti, lenesule, tot negotul vieții tale. Și ceasul morții mă înfricoșează pe mine, ticălosul; căci ceasul despărțirii a venit înaintea ochilor mei și foarte m-am înfricoșat văzându-mi sărăcia mea. În loc să mă bucur, eu mai vârtos m-am înfricoșat, nefacând vrednice lucruri după dar.

Înfricoșată este cu adevărat, o, suflete, sosirea de față a morții celor împătimitîi, și păcătosilor, și trandavilor, și celor ce nu se sârguiesc să petreaca cu curăție întru aceasta viață deșartă.

Căci lucrătorii și nevoitorii cei desăvârșiți se bucură în ceasul despărțirii, văzând înaintea ochilor osteneala cea mare a nevointei, a privegherilor, a ajunarilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor.

Salta sufletul lor, căci se îndeamnă să se duca la odihnă din casa trupului; iar păcătosului ii este scarba prea cumplită în ceasul despărțirii lui, căci vede înaintea ochilor lui lenevirea să, neînfrânarea, trândăvia, materia multei agoniseli; însă nu i se îngăduie nicidecum să graiasca ceva, căci cu asprime porneste poruncă.

Câtă căință cuprinde atunci inimă celui ce s-a lenevit aici de a să mântuire! Cat este de mare chinul ascuns al sufletului sau! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevesti de viață ta? Pentru ce cu raspandire petreci zilele vieții tale?

Fără de veste se va face chemarea ta și ce vei face acolo, înaintea Divanului Judecătorului celui înfricoșat, întru cele de aici lenevindu-te? Cum te fura pe tine vrăjmașul și nu pricepi? Cum te jefuieste pe tine de bogăția cea cereasca și nu cunoști, înaltule și raspanditule?

Îndelung rabdatorule, sprijineste-mă, Fiule al lui Dumnezeu, nepacatoase Hristoase. Dăruiește-mi mie, Mântuitorule, cugetare de viață ce va să fie, că doar as putea să nu am niciodată întru inimă mea altceva afară de aceasta cugetare, că să împlinesc voile Tale.

Măcar la bătrânețe fa-mă împreună lucrator al darului Tău, că să negutătoresc bine cu argintul pe care însuți mi l-ai dat mie, Împărate Ceresc.

Cum oare voi putea să stau înaintea înfricoșatului Tău Divan eu, raspanditul și înaltul? Cum eu, nerăbdătorul și cel fără de roadă, mă voi află împreună cu cei desăvârșiți, care au făcut aici rodul dreptatii?

Întru care petrecere mă voi cunoaște, când Sfinții se vor cunoaște unii pe alții întru camarile cele ceresti? Cuviosii, dreptii, întreg-înțelepții, smeritii, în lumina neapusa mergând; păcătoșii, cei rai, mândrii, trufasii, cei ce au benchetuit - în focul cel veșnic și nestins.

O, suflete nepricepute, o, suflete nesimtite, o, suflete, cel ce ti-ai urât viață ta cea veșnică! Până când învăluirile te tarasc pe tine pe pământ? Până când răul obicei al gândurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu știi că gândurile cele rele și viclene că un nor întunecat se pun înaintea ta, că să nu te trezvesti către Dumnezeu?

Și tu aștepți întru lenevire să zaboveasca a veni Mirele cel ceresc; însă că un fulger va face venirea de față a Lui. Nadajduiesti întru lenevirea ta că întârzie a veni sfârșitul tău, dar că un fulger va veni la tine.

Privegheaza, o, suflete al meu, în ceasul războiului. Cucereste-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugându-te. Strigă din toată inimă ta, strigă cu toată durerea inimii, că să te afle pe tine întru întoarcere. Și îndată îți va trimite spre ajutor înger îndurat și te va izbavi pe tine din războiul și din tulburarea vrăjmașului.

Milostiv fii mie, Doamne, păcătosului, și desparte-mă de păcatele mele, și mă întoarce mai înainte de a veni înfricoșată Judecată și a mă lua pe mine nepregatit și rușinat; pentru solirile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor Sfinților Tăi, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Efrem Sirul