Plânsul de miercuri seară – Sfântul Efrem Sirul

Dorul mă silește pe mine a grai către Dumnezeu, iar nevrednicia mea îmi poruncește a tăcea. Durerile mă silesc pe mine a cuvânta, iar păcatele mele a tăcea mă îndeamnă. Sufletul meu durere pătimește și ochii mei lacrimi poftesc.

Păcătuit-am, suflete, pocăiește-te. Căci iată, zilele noastre că umbră trec. Înfricoșate și groaznice locuri va să treci, suflete al meu, nu după mult. Nu întârzia, amânând zi de zi a te întoarce către Domnul.

Umilește-te, suflete al meu, umilește-te pentru toate bunătățile câte le-ai luat de la Dumnezeu și nu le-ai păzit. Umilește-te pentru toate câte le-ai lucrat și Dumnezeu îndelung a răbdat pentru tine, că nu întru întunericul cel mai din afară să te dai înaintea înfricoșatului Divan al lui Hristos.

Vai mie, păcătosului, că am spurcat și de-a pururea spurc curăția inimii mele prin trândăvia mea! Lenevirea și pregetarea mea a rușinat îndrăzneală inimii mele, și pofta cea rea îmi poruncește mie că un stăpân robului, și eu îndată, că un prunc cu frică, așa o ascult. Mă rătăceste pe mine și eu mă îndulcesc.

Vai mie, Doamne, că darul Tău mă trage pe mine la viață, iar eu mai vârtos pe moarte o voiesc. Întocmai de o cinste cu îngerii Te sarguiesti a mă face, iar eu întru îndărătnicia mea pe sine-mi mă micșorez.

Înmulțitu-s-au păcatele mele, Doamne, și de-a pururea se înmulțesc, și nu este margine întru mulțimea lor. Și cine va plânge pentru mine sau se va ruga? Însuți Tu singur, Mântuitorul meu, de a Ta bunătate îndemnat fiind, caută cu mila spre mine, cel deznădăjduit.

Cum Te voi ruga pe Tine, Stăpâne, că gura mea am umplut-o de ocări? Sau cum Te voi laudă pe Tine, că conștiință mea s-a spurcat? Sau cum Te voi iubi pe Tine, că m-am umplut de patimi? Sau cum se va sălășlui întru mine adevărul, că cu minciuna pe sine-mi m-am ocarat?

Sau cum Te voi chema pe Tine, că poruncile Tale nu le-am păzit? Că după ce am luat cunoștință adevărului m-am făcut vătămător, lovitor, pentru cele lesne de aflat luptător, asupra vecinilor zavistuitor și aspru, întru cugete rele hrănindu-mă, nemilostiv spre săraci, mânios, împotriva grăitor, iubitor de pricire, lenevios, iuțos, de haine împodobitor.

Și încă și acum cu atât mai mult mă aflu întru gânduri spurcate, întru întărâtări, întru iubire de sine-mi, întru lacomie de pântece, întru iubire de dezmerdări, întru slavă deșartă, întru mândrie, întru voire rea, întru grăire de rău, întru mâncare pe ascuns, întru trândăvie, întru iubire de pricire, întru mânieri.

Nimic fiind, mă socotesc pe sine-mi că sunt ceva. Mințind de-a pururea, asupra celor mincinoși mă îngreuiez. Spurcând Biserica lui Dumnezeu cu gânduri curvești, asupra curvarilor hotărăsc. Judec pe cei ce greșesc, însuți de greșeli plin fiind. Judec pe ocărători și pe hoți, însuți fiind hoț și ocărător.

Luminat ies, tot fiind necurat, în biserici și la mese întâiul voiesc să stau. Văd monahi și mă fălesc. Văd monahi și mă trufesc. Muierilor vesel a mă arată poftesc și bogatilor bine-credincios, și înaintea străinilor înălțându-mă, și între ai mei cu minte și înțelept, și între cei înțelepți mai desăvârșit, și către cei bine-credincioși că un mai-înțelept; iar pe cei fără de minte și neinvatati că pe niște dobitoace ii defăim.

Dacă voi fi ocarat mă departez; dacă voi fi cinstit, mă urasc. Dacă după dreptate mi se cere, mă judec, și pe cei ce-mi grăiesc cele adevărate că pe niște vrăjmași ii socotesc. Mustrat fiind, mă manii, și, nefiind lingusit, mă îngretoșez.

Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic, și, nevrednic fiind, cinstiri cer. Nu voiesc a mă osteni, și, dacă nu îmi slujeste mie cineva, mă manii asupra lui. Nu voiesc a merge împreună cu cei ce lucrează, și, dacă nu-mi ajuta mie cineva, il grăiesc pe dânsul de rău, că pe un mândru.

Întru nevoi nu cunosc pe fratele, iar când este sănătos il cercetez pe dânsul. Pe cel bolnav il urasc, și, bolnav fiind eu, voiesc să fiu iubit. Pe cei mai mari ii defăim și pe cei mai mici ii trec cu vederea.

Dacă mă voi stapani pe sine-mi despre pofta cea necuvântătoare, mă maresc în desert. Dacă voi ispravi priveghere, cu nesupunere și cu împotriva grăire că într-o cursă mă prind. Dacă mă voi înfrâna pe sine-mi de bucate, întru îngâmfare și întru trufie mă înec. Dacă întru rugăciune voi stărui, de manie și de urgie mă biruiesc. Dacă întru faptă bună pe cineva voi vedea, eu nu rabd.

Toate cele dulci ale lumii le-am trecut cu vederea, dar de pofta cea deșartă a lor nu mă departez. Dacă voi vedea parte femeiasca, mă strălucesc. Din afară mă fac smerit-cugetator, iar cu sufletul înalt-cugetător.

Cu parerea sunt cum as fi neagonisitor, iar cu gândul de boala multei agonisiri bolesc. Și pentru ce trebuie vremea a o cheltui? Căci cu parerea m-am lepădat de toate, și cu adevărul iarăși cele ale lumii le cuget.

Nu mai zic despre caile cele mojicesti la biserica, zabovirile cele cu de-adinsul, barfirile cele dintru adunari, nascocirile gândurilor, pomenirile cele desarte, bunele vorbiri de la masa, nesatiul darilor și luarilor, împărtășirile din greșelile cele străine, pricirile cele pierzătoare.

Aceasta este viață mea. Cu atatea rele mă lupt împotriva mântuirii mele, și trufia mea și slavă mea deșartă nu mă iartă că să-mi privesc rănile mele, că să mă vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Cu atâta gloată de păcate vrăjmașul mă lupta pe mine și, întru acestea căutând-mă și aflând-mă eu, ticălosul, slavă de sfințenie trag asupra-mi.

Întru păcate petrecând, că un drept voiesc să fiu socotit. Numai una aceasta dare de răspuns pentru toate am, că «diavolul m-a sfatuit pe mine la acestea»; dar nici lui Adam nu i-a folosit răspunsul acesta.

Mă plec să cred că acela l-a sfatuit pe Cain; dar nici acesta nu a scăpat de hotărâre. Și ce voi face când mă va cerceta pe mine Domnul? Nu este nici o dare de răspuns pentru lenevirea mea.

Mă tem să nu mi se întâmple să fiu și eu dintre aceia de care a zis Pavel că sunt vase ale urgiei, pe care asemenea ii are diavolul parte a să; pe care, pentru nebagarea lor de seama, în patimi de necinste i-a dat Dumnezeu. Deci frică-mi este că nu cumva o hotărâre că aceasta și asupra mea să scoata.

Doamne, mie, păcătosului, mi-ai pus pocăință. Vrând să mă mântuiești pe mine, nevrednicul, viaza, dătătorule de viață, sufletul meu cel omorat cu păcatele. Spală-mi orbirea cea împietrită a ticăloasei inimii mele și îmi dăruiești mie izvor de umilință, Cela ce din coasta Ta cea curgatoare de viață ne-ai izvorat nouă viață.

Cine nu va suspina? Cine nu va plânge lepădarea mea? Încă cu adevărată lepădarea mea de lume nu m-am lepădat, și cu trufia sunt ținut; încă nu am gustat din nevointa, și cu slavă deșartă sunt legat; încă pragurile nu le-am văzut, și cele din lăuntru le nalucesc; învățătura faptei bune nu am cercat-o, și deja pe fratele il înfrunt; încă la cunoștință adevărului nu am ajuns, și pe alții din mândrie ii învăț.

Toate ti le-a dat ție prea-bunul Dumnezeu, o, suflete: cunoștință, pricepere, socoteală. Cunoaște-ti folosul. Cum tu socotesti a da lumini aproapelui, întunecat fiind? Fa-te ție doctor, suflete; iar de nu, plânge-ti orbirea ta. Nici o pricina nu ai pentru lenevirile tale. Trezveste-te, privegheaza, suflete, suspina, lacrimeaza și spală-ti prin postire sarcina cea grea a păcatelor tale.

Dumnezeule cel preainalt, Care singur ai stăpânire peste viață și peste moarte, dăruiește-mi mie, păcătosului, în ceasul acela al înfricoșatei Tale veniri, îndurările Tale cele multe, că să nu fiu găsit acolo, înaintea strasnicului Tău Divan, ocară și rușine mare privitorilor: îngeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, mucenici, postnici, și tuturor drepților.

Ci aici, unde m-am îndulcit de dulceața păcatului, pedepsește-mă, Mântuitorul meu, că un Părinte milosârd și iubitor de fii, și acolo iartă-mi mie că un Dumnezeu ceresc singur fără de păcat.

Tot păcatul l-am lucrat eu, osânditul. Pe toți i-am întrecut cu înverșunarea. Vinovat sunt muncii și, de mă voi grabi să mă pocăiesc, nu am lacrimi.

Vai mie, cu ce ochi voi vedea eu, păcătosul și trandavul, înfricoșatul acela Divan, la care șezând, Doamne, cele lucrate de mine le vei vadi! Te știu pe Tine Judecător înfricoșat, întru slavă Dumnezeirii venind, toate cele ascunse urmând să le vadesti.

Toată viață mea eu, ticălosul, cu înverșunare am cheltuit-o, totdeauna în mocirla dezmerdărilor tăvălindu-mă. Toate greșelile mele cele ascunse și cuprinderea păcatelor mele Tu le cunoști, Unule Ziditorul meu.

Nimeni așa, că mine, nu s-a arătat lăcaș al păcatului. Nimeni așa, că mine, nu a întărâtat bunătatea Ta, Stăpâne, pornirilor răutății urmând. Ci, precum ești noian al bunătății, usuca-mi noianurile cele rele ale păcatelor mele; și, precum ești adânc al milei, arde de tot adâncul păcatelor mele și să nu-mi rasplatesti mie cu răsplătiri vrednice de cele ce am lucrat.

Să nu mă osândești pe mine în văpaia gheenei, că nesuferita este urgia Ta, Doamne, peste noi, păcătoșii. Cine dar va suferi îngrozirea ei? Căci focul nu se va stinge și viermele nostru nu se va sfârși.

Teme-te de îngrozirea cea dintru ține, o, suflete. Leapădă somnul cel greu al lenevirii și dormitarea cumplitei trandaviri. Aproape este sfârșitul. Lângă ușa - Judecată. Oare ce ne va întâmpina pe noi, după ce se va desparti sufletul de trup?

Adunati-va împreună cu mine, Cuviosi și Drepti, cei ce cu nevointa cea bună v-ați nevoit; și, sau că pe un mort plângeți-mă, sau că de un viu și pe jumătate mort îndurați-va, fiindcă eu sunt plin de rușine și nu am îndrăzneală pentru păcatele cele făcute de mine întru cunoștință.

Vărsați peste mine mila voastra, că peste un robit și că peste un putrezit cu rănile. Miluiți-mă pe mine că niște tainici ai milostivului Dumnezeu, Mântuitorului nostru, și cereti Lui că în dar să mă întoarcă pe mine, că să nu mă aflu nevrednic în ceasul venirii Lui și că să nu aud acea înfricoșată hotărâre: «Du-te de la Mine, lucrătorule al nedreptatii; zic ție, nu te știu pe tine».

Deci Te rog pe Tine, Lumina cea adevărată, Nasterea blagoslovitului Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta maririi Lui, necuprinse Fiule al lui Dumnezeu, necercate Hristoase, laudă și bucuria celor ce Te doresc pe Tine, veselia și desfătarea celor ce Te iubesc pe Tine, Viață mea, Lumina mea, Hristoase al meu: Să nu mă treci cu vederea pe mine, cel defăimat, să nu mă lepezi pe mine, cel urât, să nu mă parasesti pe mine, cel osândit, că foarte se veseleste vrăjmașul meu când pe sine-mi mă deznădăjduiesc pentru ceata răutății ce se pune asupra mea.

Întru aceasta numai se bucură, când prin deznădăjduire m-ar vedea pe mine robit; ci Tu, cu milosârdia Ta, rușinează nădejdea lui și mă smulge pe mine dintre dintii lui, și de la socoteală lui cea cu rău meșteșug, și de la toată lucrarea lui ce se porneste asupra mea, că întru multe a tabarat asupra mea.

Dăruiește-mi mie, Doamne, luminare, că să cunosc meșteșugirile împotrivnicului și ale urătorului de bine, că nenumărate alunecări pune înaintea mea: sminteli, vătămare, multă agonisire, înalțare a veacului acestuia, dulceața trupească și multi ani în viață aceasta de acum; temere de nevointa, și pregetare la rugăciuni, și la cântarea de psalmi somn și odihnă trupească. Pe cat acela se sârguiește spre a mea pierzare, pe atât eu, ticălosul, mă lenevesc și mă trandavesc; și pe cat acela pandeste, pe atât eu nu bag de seama.

Ia aminte, suflete, grijeste-te de conștiință. Nu lua aminte la greșelile altora, ci mai vârtos la ale tale. Nu lua aminte la aschia din ochiul fratelui și al aproapelui, ci caută adeseori la barna ta.

Sârguiește-te, apuca înainte, împacă-te cu Hristos, Cel ce pentru tine S-a răstignit cu trupul. Căci, de ne-am fi judecat pe noi înșine, n-am fi fost judecați acolo unde este osândă cea mare și neîncetată.

Îndură-Te spre mine, Doamne, pentru milostivirea Ta, și mă mântuiește pe mine, pentru singura bunătatea Ta, cu solirile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, și ale tuturor Sfinților Tăi, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Efrem Sirul